Iohannis a promulgat legea! Se schimbă buletinele. Ce se întâmplă dacă refuzi


Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români. Această lege introduce de asemenea și posibilitatea eliberării unei cărți de identitate simplă sau cărți electronice de identitate pentru copiii sub 14 ani și introduce sistemul de carte de identitate electronică și semnătura electronică.

În lege este prevăzută modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice online, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.

Legea include și instituirea unei excepţii de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Astfel, opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.

În document mai este prevăzută punerea în circulaţie a unui nou document de identificare, astfel încât să asigure cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Vei putea opta pentru tipul de carte de identitate

În caz de refuz, legea stipulează şi posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, care nu va conţine niciun cip, precum şi stabilirea unor termene de valabilitate a actelor de identitate, în funcţie de vârsta titularului, în scopul surprinderii modificărilor fizionomiei titularului.

Proiectul mai prevede modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât în viitorul document electronic de identitate să fie înscrise numai datele de identificare ale titularului, certificatul emis de MAI, înscris într-un singur cip, va asigura „funcţionalitatea” de card de sănătate.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate va avea următoarele termene de valabilitate:

  • a) 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
  • b) 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • c) 10 ani după împlinirea vârstei de 18 ani;
  • d) nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Conform legii mai este prevăzut că cetăţenii români cu domiciliul în România aflaţi temporar în străinătate pot depune cerere pentru eliberarea actului de identitate la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, cu excepţia cererii pentru eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, precum şi la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara respectivă.

Sursa: capital.ro


Like it? Share with your friends!

-1
-1 points

Comments 0

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Iohannis a promulgat legea! Se schimbă buletinele. Ce se întâmplă dacă refuzi

log in

reset password

Back to
log in
Choose A Format
Gif
GIF format