Ce se întâmplă azi cu Nelu Ploieșteanu, la doi ani de la moartea fiului său. Durerea este prea mare


Pe Nelu Ploieșteanu toți îl știu drept un interpret desăvârșit, cu o carieră de succes îngelungată. Puțini știu, însă, ce dramă ascunde artistul. Nelu Ploieșteanu și-a pierdut fiul în urmă cu doi ani, iar durerea dispariției premature e la fel de prezentă și acum.

Ce se întâmplă azi cu Nelu Ploieșteanu, la doi ani de la moartea fiului său

Ca oricare alt român, aflat în plină pandemie de coronavirus, Nelu Ploieșteanu încearcă să respecte cât mai multe ordinele impuse de autorități, cu toate că asta înseamnă să-l țină departe cimitir. Dat fiind faptul că timp de două luni a fost interzis mersul la cimitir, artistului i-a fost cumplit de greu să se țină departe de singurul lucru care îi mai alina dorul de fiul său, mort acum doi ani.

Acum sunt în Bucureşti, cu familia, îmi plânge sufletul că nu mai putem ajunge la băieţelul meu, la Cimitirul Străuleşti, ne aşteaptă sărăcuţul, îi e dor de noi. Una dintre fiicele mele (n.r.- artistul are patru fete) l-a visat acum două zile că îi curgeau lacrimi pe obraz, unele mari, ca de aur. De când a murit Mihăiţă am mers zilnic la el, acum nu mai putem din cauza restricţiilor, ne dau amenzi mari, de peste 2.000 de lei.

Dar asta nu înseamnă că nu are candela aprinsă, mai rog o doamnă de acolo să aibă grijă ca micuţul meu să nu stea în întuneric. De anul trecut, de la Paşte, el a avut candela mereu aprinsă”, a declarat celebrul lăutar pentru Click.

De ce a murit fiul lui Nelu Ploieșteanu

Fiul lui Nelu Ploieșteanu, Mihăiță, a murit la doar 32 de ani. Bărbatul era imobilizat la pat de mai mulți ani, suferind de tetrapareză spastică. Totuși, moartea lui a căzut ca un trasnet peste părinții și cele 4 surori ale lui. Soția lui Nelu Ploieșteanu dă vina pe medici pentru decesul fiului său.

În orice moment, minut, secundă, fracţiune de secundă, îl simt şi îmi este dor de el. Am patru fete şi trei nepoţi, dar golul din sufletul meu nu poate să îl acopere nimeni. Aşa cum era el, bolnav, era al nostru, nu trebuia să moară.

Când a murit se uita în ochii mei şi atât, îi spuneam că trebuie să lupte, să fie tare, că trebuie să trăiască. El a murit pentru că nu a fost tratat corespunzător de medici. Nu pot să îl uit deloc, plâng neîncetat, m-am luptat ca o leoaică ca fiul meu să trăiască”, declara femeia.

Sursa: click.ro


Like it? Share with your friends!

1
1 point

Comments 0

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ce se întâmplă azi cu Nelu Ploieșteanu, la doi ani de la moartea fiului său. Durerea este prea mare

log in

reset password

Back to
log in
Choose A Format
Gif
GIF format