ANA MARIA BRÂNZĂ A FOST INTERNATĂ DE URGENȚĂ LA SPITAL. PRIMELE DECLARAȚII ALE SPORTIVEI: „NU MI-A LĂSAT ALTERNATIVĂ”


Una dintre cele mai valoroase sportive din România, spadasina Ana Maria Popescu (Brânză) a ajuns la spital după ce o accidentare la un genunchi a început să îi facă probleme. Sportiva a fost operată de urgență de către medici.

Ana Maria le-a dat fanilor săi din mediul online chiar în seara zilei în care a fost operată, alături de o imagine în care zâmbește cu gura până la urechi, așa cum a obișnuit pe toată lumea.

„Uite așa s-a mai destrămat un mit ? îmi și imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afără, că după 20 și de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operație ? Ntz, nu mi-a ieșit ?‍♀️
Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze și nu mi-a lăsat alternativă ?‍⚕️

Iar perioadă mai bună nici nu puteam găsi… practic, după 3 luni de stat în casă, trec la următorul nivel… X săptămâni de stat în pat ? performanță pe toate planurile. Am zis!

Operația a decurs bine ? am urmărit tot procesul pe monitor ? fiindcă eram tare curioasă de cum arată genunchiul meu „live”… și am înțeles aproape nimic?‍♀️ (zici că-i un acvariu, un fel de „Finding Nemo” doar că fără Nemo ?). Zâmbetul a rămas la purtător ? mulțumită oamenilor care au avut și au în continuare grijă de mine ? Iar de restul am dormit ?

P.S. era cât pe ce să ratez compotul ? dat fiind faptul că vizitatorii/aparținătorii nu au voie să viziteze pacienții. Norocul meu cu doamnele astistente care m-au răsfățat cu un borcan întreg de compot ?

P.S.S cu zâmbet înainte, oameni buni ?”, a scris sportiva pe Facebook.

Început promițător de an

Liderul mondial Ana Maria Popescu (35 de ani) câștiga în ianuarie Grand Prix-ul de la Doha, iar la festivitatea de premiere a plâns de emoție și bucurie. E o victorie care o apropie semnificativ de Jocurile Olimpice de la Tokyo, care s-au amânat pentru 2021.

Ana și-a dorit cu ardoare victoria și a obținut-o inteligent, depășind-o pe adversara sa cu 15-9. S-a lăsat pe genunchi după ultima tușă, epuizată de încă o zi perfectă, încheiată cu lacrimi în ochi, cu privirea spre cer și cu un șoptit „Mulțumesc, tata!”. Părintele căruia îi trimite un sărut după fiecare victorie a decedat în 2011.


Like it? Share with your friends!

-1
-1 points

Comments 0

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ANA MARIA BRÂNZĂ A FOST INTERNATĂ DE URGENȚĂ LA SPITAL. PRIMELE DECLARAȚII ALE SPORTIVEI: „NU MI-A LĂSAT ALTERNATIVĂ”

log in

reset password

Back to
log in
Choose A Format
Gif
GIF format